Sunt craiovean, ceea ce nu este deloc simplu...

Sunt craiovean, ceea ce nu este deloc simplu...

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Mircea Dinescu vine la “Duminici de poezie” la Teatrul Naţional Craiova

Duminică, 12 decembrie, ora 11, Mircea Dinescu este invitatul special al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” în cadrul proiectului cultural “Duminici de poezie în teatru – 2010”.

Primul invitat în cadrul acestor întâlniri de poezie a fost Ana Blandiana.

Poetul, care a împlinit recent 60 de ani, a acceptat încă din vară invitaţia directorului general al TNC, Mircea Cornişteanu, însă a condiţionat-o de apariţia unui nou volum, în pregătire la acea dată. Ultima carte de versuri publicată a fost o antologie de versuri, “Cele mai frumoase 101 poezii” (Ed. Humanitas, 2006).

În anul 2008, Mircea Dinescu a primit cel mai important premiu naţional de poezie, “Mihai Eminescu”.

Autor a 15 cărţi de poezie, Mircea Dinescu va lansa la Craiova volumul de poezii de dragoste Femeile din secolul trecut (Fundaţia pentru Poezie “Mircea Dinescu”), alături de un CD care conţine cântece pe versurile sale interpretate de autorul însuşi!

Şi pentru ca surpriza să fie totală, poetul, căruia Lucian Raicu îi descoperea cândva un “har mozartian”, va lansa la sala Amza Pellea a TNC şi cinci soiuri de vin din producţia proprie, cu “versuri pe sticlă”, etichetele fiind imprimate cu manuscrise semnate ale poeziilor noi. 24 de poezii, 9 cântece, 5 soiuri de vin, prezentate ‘pe viu’ chiar de mândrul lor autor vă aşteaptă la Craiova să le degustaţi pe îndelete.

Moderatorul întâlnirii, Nicolae Coande (care este şi autorului textului de faţă).

Biletele vor fi puse în vânzare la agenţia teatrului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu