Să se reformeze, primesc, dar să nu se schimbe…

Democrat-liberalii au ratat şansa de a se schimba radical. Au făcut-o fără regrete, ba chiar aş putea spune că grupul reformiştilor a bătut în retragere cu o lejeritate surprinzătoare. Păcat, pentru că modificările statutului PDL propuse de Monica Macovei ar fi putut transforma această formaţiune într-una imaculată, cel puţin pe hârtie. De ce nu s-a impus gruparea reformistă la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL şi, în condiţiile în care este evident că partidul rămâne sub controlul unor găşti care-i protejează pe cei suspectaţi de încălcarea legii, de ce nu au demisionat cei aparent înfrânţi? Monica Macovei şi ceilalţi ar fi putut folosi chiar acest moment pentru a anunţa constituirea unei noi formaţiuni politice. De ce nu s-au petrecut aceste lucruri?

PDL aplică un pragmatism similar cu cel al PSD, PNL, UDMR, PC… Pur şi simplu nu te poţi lipsi de aspiratori de voturi precum Falcă, Solomon, Ridzi, Păsat, Pinalty sau alţii ca ei. Toţi aceştia ştiu să aducă voturi prin utilizarea banului public, să întindă la maxim relaţiile cu indivizi şi grupări din zone obscure ale societăţii. Fără ei şi fondurile extrase din bugetul statului nu s-ar putea asigura succesul electoral. Cine îşi imaginează că Vasile Blaga nu avea habar de ce se petrecea în structurile din subordinea sa când sute de poliţişti şi vameşi sunt ridicaţi cu elicopterele şi depuşi direct în arest? Cum rămâne cu lupta din interior a grupării reformiste, când tocmai Blaga va face jocurile în partid, anunţându-se chiar o distanţare de Traian Băsescu?

PDL nu este cu nimic mai bun sau mai curat decât formaţiunile din USL. Mai ieri tunau şi fulgerau propagandiştii portocalii împotriva corupţilor din PSD, enumerându-i pe toţi dalmaţienii din partidul cu trei trandafiri, Şerban Mihăilescu (Miki Şpagă) fiind nelipsit din respectiva listă a ruşinii. După ce Miki Şpagă a sărit pârleazul la UNPR, a devenit frecventabil, bun de luat de după umeri la poza de grup de la finalul ceremoniei de oficializare a taberei puterii. Mi-ar fi plăcut s-o aud pe Monica Macovei cum denunţă înfrăţirea cu un individ judecat pentru acte de corupţie sau măcar să-l văd pe Sever Voinescu mai rezervat în privinţa asumării unei majorităţi alcătuite cu suportul unor indivizi despre care chiar Traian Băsescu vorbea ca despre o mafie politică. Reformiştii au ratat şansa de a se distanţa de zona pestriţă a alianţelor pestilenţiale, preferând ambiguitatea şi compromisul călduţ în locul deciziilor radicale. Să-i rogi pe cei care au probleme cu legea să se autosuspende din partidul tău, în timp ce stai la masă cu foştii servitori penali ai lui Năstase, este chiar un tablou caragialesc, cu tuşe îngroşate.

P. S.: Dacă Gelu Vişan este un “reformist”, asumat ca atare de Cristian Preda, mă tem că starea de confuzie în care se află liderii acestei grupări este ireversibilă. Am să-l rog pe Cristian Preda să conteste acest punct de vedere, şi apoi, în eventualitatea în care va oferi argumente rezonabile, vom putea dialoga despre putreziciunea mascată de declaraţii sforăitoare.

Soluţii locale anticriză. Cine să le caute?

Executivul nu pare a avea soluţii rezonabile. Am discutat cu parlamentari din tabăra puterii şi-mi mărturiseau că nu cred în măsurile de austeritate, gândite să îndrepte greşelile şi excesele guvernelor precedente tocmai într-o perioadă când categorii sociale vulnerabile sunt expuse în mod dramatic. Practic, asigurându-şi o majoritate parlamentară, prin fugarii reuniţi sub umbrele UNPR, actualul guvern îşi va impune programul stabilit cu FMI. Va fi o victorie a PDL împotriva cui? Dacă nici parlamentarii portocalii nu cred în aşa-zisul program de austeritate, pus pe umerii pensionarilor, şomerilor şi ai bugetarilor…

Dar ce avem din partea cealaltă, de unde, în mod normal, ar trebui să vină replica? Aţi auzit de programe şi de strategii alternative pentru relansarea economică propuse de opoziţia PSD - PNL? Cu excepţia unor declaraţii belicoase ale liderilor Ponta şi Antonescu - ultimul propunând drept soluţie de ieşire din criză chiar suspendarea preşedintelui Băsescu (de ce nu şi execuţia sa?!), demiterea Guvernului Boc şi alegeri anticipate -, dinspre opoziţie nu a venit nimic. Acestor inteligenţi ai neamului nu le-a scăpărat vreo iniţiativă în jurul căreia să se poată construi, ci doar a ieşit la suprafaţă pofta de a reveni la putere, pe fondul crizei agravate de incapacitatea Guvernului portocaliu de a gestiona ţara.

Singura “strategie” este aceea de a aştepta ca nemulţumirea cetăţenilor să-i aducă pe ei la putere, de unde să manevreze fondurile publice după propriile interese. Un joc steril, lipsit de viziune, rudimentar şi demagog. Atât să merite speranţele celor care au creditat masiv opoziţia parlamentară?

Nu pot să nu întreb de ce nimeni dintre cei aleşi şi plătiţi din bani publici nu încearcă să găsească soluţii locale. Nu putem să aruncăm totul pe lipsa descentralizării, din moment ce nu au apărut măcar gesturi publice, prin care să se întreprindă ceva concret.

Cu părere de rău, spun că nu l-am auzit nici pe Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, nici pe viceprimarii Craiovei (sincer, le înţeleg condiţia de învăţăcei într-ale administraţiei…) propunând ceva, nici pe vreun consilier mai luminat să abordeze subiectul, că de la senatorii şi deputaţii de Dolj nu mă aşteptam la nimic bun. Nimic pe toată linia! Evident, voi fi înjurat, aşa cum vor fi toţi ceilalţi care vor critica administraţia locală şi vor arăta cu degetul spre aleşii locali, însă mi se pare de bun-simţ să fie luaţi la rost cei plătiţi din banii contribuabililor, nu să fie ciomăgiţi cei care cer măsuri urgente.

De ce niciunul dintre consilierii locali sau judeţeni ori din conducerea CJ nu a solicitat o întâlnire cu parlamentarii care, teoretic, reprezintă Doljul? La rândul lor, aceşti aleşi locali sunt prizonierii aceluiaşi joc de imagine, fără niciun alt orizont decât accederea la resursele bugetare. Din nefericire, atât pot şi la atât se reduce întreaga lor capacitate de a gestiona o criză din ce în ce mai greu de suportat de aceia care i-au ales.