Decizia politrucului: cvartetul cu trei artişti

Ce să mai înţelegi din deciziile absurde pe care, în numele celor pe care pretind că-i reprezintă, le iau la repezeală cei aflaţi la putere? Stilul “la repezeală” pare a fi singurul mod de a gestiona o situaţie din ce în ce mai complicată. Austeritatea bugetară a devenit mai mult un slogan utilizat pentru a săvârşi mojicii în spatele său. Pe de o parte, protejaţii de partid sunt pitulaţi în funcţii mult mai bănoase decât cele pe care aparent sunt obligaţi să le părăsească. Cazul secretarilor de stat unşi consilieri pe la diverse cabinete ministeriale spune aproape totul despre iresponsabilitatea guvernanţilor. La nivel local, mişcările au fost asemănătoare, ba chiar s-a pervertit într-un mod mult mai parşiv, trecându-se la eliminarea adversarilor politici din structurile administrative, folosind aceleaşi argumente ale austerităţii. Carnetul de partid a devenit un soi de garanţie a locului de muncă la stat, însă nici acesta nu este, de multe ori, eficient fără sfânta şpagă.

Dar dacă, în numele acelei austerităţi care pentru unii înseamnă încă o ocazie de a se căpătui, multe instituţii sunt mutilate? După vreo două decenii în care s-a vorbit doar despre reformă, dar s-a făcut ceea ce au vrut guvernanţii, a venit peste noi un alt soi de “reformă”, cea pe care o impune sărăcia bugetară. Triste vremuri! Se dărâmă teatre, dar se deschid covrigării şi shaormerii. În Craiova, ca mai peste tot, cele mai afectate de reducerile e personal, impuse printr-un act controversat, vor fi Teatrul de Operă şi Operetă "Elena Teodorini" şi Teatrul “Colibri”, două dintre instituţiile pe care ne place să le numim embleme culturale. La fel se petrec lucrurile şi în alte mari oraşe. Ce mai poţi spune când vezi că în jurul tău distrug alţii care nici măcar nu au dimensiunea răului pe care-l fac?

Frenezia cu care se distrug instituţii de cultură prestigioase aminteşte de forţa nivelatoare a comunismului şi a nazismului. Pare o exagerare, dar, pe fond, efectele sunt aidoma. Lipseşte, aparent, acel suport doctrinar, în numele căruia se intră cu buldozerul spre un alt tip de cultură. Acum avem de-a face cu o cultură născută din puţin, din lipsuri şi din ciuntiri financiare. Afectată nu este doar structura instituţiilor, care se vor reface extrem de greu şi vor necesita ani de căutări, ci şi fiinţa neamului românesc. Nu este deloc prea mult spus şi nici nu încerc să stârnesc empatia cititorilor pentru cei care, plătiţi ruşinos de puţin, încă mai rezistă pe scenă.

Ce poţi să zici când ţi se spune că un cor trebuie să fie redus cu un număr de interpreţi? Vine un trepăduş politic şi-ţi spune că şi cvartetul trebuie redus, din cauza austerităţii, şi e musai să-i execuţi ordinul, nu-i aşa? Doar ca să-şi salveze politrucul nişte rubedenii pitite ca funcţionari prin Primărie, tăietori de frunze bugetari, ca şi “şeful lor”, pe care cuvântul “cultură” nu-i duce cu gândul decât la cartofi sau la rapiţă. Urâte timpuri ne este dat să trăim. Trist!