Electro-Mall… brandul neputinţei

De ce nu au venit investitori serioşi în Craiova şi de ce oamenii de afaceri cu potenţă au încă rezerve foarte mari când vine vorba de Cetatea Banilor? Mai bine spus, de ce fug afaceriştii de administraţia acestui municipiu şi de întreg complexul de factori care fac sau nu un mediu propice dezvoltării afacerilor?

Cazul Ford este singular şi nu vreau să repet ceea ce am scris legat de această situaţie de privatizare fericită. Celelalte au fost ţepe ordinare, îndelung aranjate, pentru ca nişte şmecheri puşi să le administreze să-şi umple buzunarele. Unii dintre ei, după ce au manageriat în pierdere an după an, au beneficiat cu adevărat de “privatizări” după ce statul, cu o întârziere criminală, a consimţit că trebuie să scape de cadavrele economice. Alţii, mai descurcăreţi, au devenit chiar proprietarii lor, ajutaţi de politicieni care sunt capabili să-şi vândă şi mama dacă iese banu’. Nu mă număr printre nostalgicii “Epocii de Aur” şi nici nu cred că platforma industrială din vestul oraşului ar mai fi putut reprezenta ceea ce a reprezentat până în 1989. Însă încremenirea în starea de semifaliment a fost premeditată. Luaţi fiecare unitate industrială în parte şi analizaţi istoria ei. Nimic nu a fost întâmplător.

În urmă cu câteva luni, viceprimarul Mărinică Dincă anunţa, cu o efuziune infantilă, că în Craiova se va mai construi un mall, chiar la Electroputere. Adică, după alte două construcţii începute şi îngheţate în diverse stadii, plus alta rămasă la stadiul de proiect, încă un mall va fi ridicat în Cetatea Banilor. Dincolo de ineditul anunţ, a fost prima confirmare a faptului că ani buni nu s-a vorbit în van şi că gura târgului avea dreptate: cea mai importantă şi cea mai cunoscută unitate industrială din Craiova a ajuns o afacere imobiliară de proporţii. Aşa-zisa privatizare de succes a Uzinei Electroputere Craiova îşi arată adevărata faţă. Ni se spune că se vor genera cam trei mii de locuri de muncă şi asta ar trebui să ne bucure, de parcă nu ne aducem aminte că în respectiva unitate munceau zeci de mii de români. Fluturând datoriile acumulate în atâţia ani de management găunos, ni se spune că valorificarea terenurilor şi a halelor este singura soluţie. Aşa o fi, că nimic nu ne mai miră în ţara care deja se confundă cu o mare grădină a tuturor posibilităţilor…

Cât despre dezvoltatorii mallului de la Electroputere, numai de bine. Vor genera locuri de muncă şi vor folosi un spaţiu abandonat, revitalizând un întreg cartier. Sper să reuşească acolo unde alţi investitori s-au blocat. Este o dovadă de curaj în aceste vremuri de criză.

Craiova este singurul mare oraş din România care nu are cu adevărat un complex comercial de mari dimensiuni. Acest lucru spune totul despre cât de bine gestionată a fost Craiova. Moştenirea Solomon nu o reprezintă doar fântânile amuţite, pavarea unei suprafeţe aberant de mare din Lunca Jiului sau cheltuielile absurde făcute ba pe infochioşcuri niciodată folosite, ba pe asfaltat găurile făcute de Hidroconstrucţia sau alţi săpători de şanţuri. Măsura neputinţei, un adevărat brand al administraţiei locale, este arătată de faptul că tocmai o mare unitate industrială a fost aleasă pentru a găzdui locul de relaxare dar în care altădată trudeau zeci de mii de muncitori. Paradoxal, ne vom distra mai mult, dar nu ne merge mai bine.
 
Hai, să trăiţi… frumos!