“Dacă vrem să mai existăm, trebuie să ne apărăm monumentele istorice şi trecutul.”
Mihai Firică: Domnule Cristian Burada, conduceţi o instituţie cu atribuţii regionale şi este firesc să cunoaşteţi în ansamblu şi problematica din Oltenia. De aceea, aş vrea să începem dialogul de acum particularizând o problemă de maximă actualitate. În ce măsură criza afectează domeniul construcţiilor în Craiova şi Oltenia?
Cristian Burada: Sigur, înainte de toate, este firesc să am o preocupare în domeniul acesta, este chiar o obligaţie de serviciu. Dincolo de glumă, practic, pot să afirm că ceea ce percepem noi ca fiind criza economică a afectat, într-o măsură foarte mare, activitatea din construcţii. Spun aceasta bazându-mă pe cifrele pe care le deţin în calitatea mea de şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Vest Oltenia, cu rază de acţiune în toate cele cinci judeţe ale regiunii Oltenia. Conform legislaţiei în vigoare, şi mă refer la Legea 50/1991 republicată şi la Legea 10/1995 privind calitatea construcţiilor, la Inspectoratul Teritorial în Construcţii se înregistrează inclusiv amenzile pentru începerea lucrărilor în construcţii...
Odată cu această criză, aceste solicitări de începere a lucrărilor de construcţii au scăzut dramatic. Undeva intre 30 şi 40 la sută comparativ cu ce se întâmpla acum un an şi jumătate sau chiar doi ani. Este o situaţie fără precedent. Eu lucrez în această instituţie de 10 ani. Dacă această zonă a construcţiilor ar fi fost reprezentată grafic, ar fi fost o funcţie de gradul II crescătoare. De un an, practic, această curbă este descrescătoare şi are valenţe negative. Criza a afectat în mod accentuat marile investiţii. Aici se simte influenţa negativă a crizei, pentru că încă mai sunt în derulare construcţii de mai mică importanţă. Marile investiţii, făcute de marile concerne, făcute de marile companii ori nu mai apar, ori cele care erau începute au stagnat. Este şi cazul celor două mall-ului din Craiova a căror construcţie se demarase şi ale căror lucrări sunt oprite din lipsă de finanţare. Există, încă, lucrări ale investitorilor mai mici, dar care nu compensează nici pe departe o restrângerea investitorilor de mari dimensiuni, aşadar fenomenului investiţional în domeniul construcţiilor înregistrează o descreştere. În rest, acţiunea nefastă se simte şi în ceea ce priveşte forţa de muncă din construcţii, în acest an înregistrând, prin comparaţie cu anii trecuţi – o migrare din zona noastră, din nefericire şi nu spre zona noastră. Probabil, că toţi constructorii care ştiu meserie se îndreaptă spre zări unde, din punct de vedere economic, sunt bine plătiţi.
M.F.: Evident, aşa cum s-a tot spus, criza economică din prezent este un fenomen complex şi manifestările sale ies din orice manual de economie. Nu există o teorie aplicabilă în acest moment care să găsească o soluţie neechivocă. Tot despre faţetele crizei reflectate în domeniul pe care îl supravegheaţi: există pericolul ca, să întâlniţi constructori care, în căutarea unor costuri mai mici de execuţie, să facă rabat de la calitate? Şi, evident, şi de la siguranţă sau alte compromisuri profesionale?
C.B.: Nu aş pune pe seama crizei, indiferent de parametrii acesteia, rabatul prezumtiv pe care constructorul l-ar face de la calitate. Acest rabat, din nefericire, ei aveau tendinţa să-l facă indiferent de etapa de creştere sau de descreştere din punct de vedere economic. Există tendinţa de a face rabat de la latura calitativă. Tocmai aici este una din obligaţiile pe care Inspectoratul de Stat în Construcţii le are şi anume să vegheze, cu legea în mână, la respectarea legalităţii şi la respectarea calităţii. Aici mă refer atât la lucrările de execuţie care sunt cele mai evidente, cât şi la partea de proiectare, la partea de pregătire a execuţiei, care implică atâtea şi atâtea faţete. N-aş zice că din cauza crizei această abdicare de la valorile calităţii a înregistrat valori crescătoare.
Totdeauna, există tendinţa ca, în vederea obţinerii unor profituri mari, constructorul să facă nişte “artificii” de la tehnologie, de la disciplina tehnologică, de la disciplina materialelor de construcţii şi din alte zone de unde ar putea să obţină beneficiu. Vreau să spun că acei constructori care se respectă nu fac rabat. Cei care-şi “permit”, cu ghilimelele de rigoare, acest rabat, eu nu-i consider constructori. Ei trebuie să respecte nişte norme; noi trebuie să verificăm respectarea lor şi să sancţionăm acolo unde este cazul şi, din nefericire, au fost cazuri in care am fost obligaţi să aplicam amenzi usturătoare, dar, n-aş lega criza economică de creşterea acestui fenomen. Consider că aici intervine nivelul profesional al fiecărui constructor, nivelul profesional al firmelor în care aceştia activează, dar şi maniera în care noi ştim să-i controlăm şi să-i aducem pe linia corectă şi legală privind calitatea construcţiilor.
M.F.: Au apărut, în această perioadă de când s-a manifestat criza economică, noi reglementări din cauza dificultăţilor în care se află firmele de construcţii?
C.B.: Reglementări tehnice noi nu au apărut. Se lucrează la proceduri. Dar, acest fenomen de a lucra la proceduri privind calitatea construcţiilor, privind autorizarea laboratoarelor, privind organizarea examinării personalului tehnic din construcţii – diriginţi de şantier, responsabili tehnici cu execuţia. Practic, aceste lucruri se derulează în permanenţă. Reglementari tehnice nu au apărut, dar pot să vă spun că ideile referitoare la o mai mare aplicare asupra pieţei produselor, asupra proiectelor care se pun în aplicare, asupra calităţii actului de control în zona proiectării, în zona execuţiei sunt cele care trebuie să guverneze actul de control şi asta încerc, prin colaboratorii şi colegii mei, să implementez în cadrul Inspectoratului Teritorial.
Eu ţin foarte mult, în primul rând, la calitatea celor care exercită calitatea actului de control. În momentul în care o instituţie are începuturile pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, mă refer la Inspectoratul de Stat în Construcţii - sigur că pe vremea aceea nu avea această denumire, dar de atunci datează certificatul de naştere al acestei instituţii – este normal să-şi respecte blazonul. Încă de atunci era definit ca fiind corp de elită al inginerilor şi al tehnicienilor. Dacă, acum, intervine un alt factor decât profesionalismul, degeaba avem reglementari tehnice, degeaba avem legislaţie dacă nu personalul capabil să înţeleagă şi să aplice reglementările tehnice, normele şi legislaţia de profil. Nu trebuie să avem în zona asta activişti politici. Nu trebuie să avem în zona asta lipitori de afişe! Trebuie să avem ingineri, arhitecţi, economişti şi jurişti competenţi. Altfel, ne trezim cu tavanele în cap şi cu pereţii peste noi, când ne e lumea mai dragă. Ferească Dumnezeu de un cutremur, că numai atunci se văd carenţele care le avem noi în actul de control, constructorii în actul de execuţie, proiectanţii în actul de proiectare, verificatorii în zonele lor de competenţă! În primul rând, noi trebuie să fim cei competenţi care să aplicăm normele tehnice.
Legislaţia de profil din România este obligatoriu să fie racordată la ceea ce înseamnă legislaţie de profil din Uniunea Europeană, începând cu normativele şi normele privind proiectarea, privind execuţia – toate trebuiesc racordate la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. S-a început un proces îndelungat şi se lucrează la aceste implementări dar, repet, aici trebuie să fie numai profesionişti.
M.F.: Vă propun să discutăm şi despre ceea ce se întâmplă în Cetatea Băniei. Craiova are un patrimoniu arhitectural de invidiat. Ce este de făcut ca să-l păstrăm şi, mai ales, ca să-l punem în valoare?
C.B.: Este foarte adevărat şi asta ar trebui să ne facă să fim mândri de faptul că Craiova are un patrimoniu bogat în ceea ce priveşte monumentele istorice, chiar şi monumente de arhitectură. Craiova este Cetatea Băniei, Cetatea Banilor chiar dacă în alte zone această sonoritate ar putea să deranjeze. Au fost momente în care Craiova a reprezentat a doua capitală a României. Îmi place să rememorez acest detaliu. Ce se poate face pentru a păstra acest patrimoniu? Sunt craiovean, născut în Craiova, cu părinţi craioveni. M-ar durea să spun lucruri care ar putea deranja, dar nici nu pot să le trec cu vederea. Acest patrimoniu a fost unul mai mare dar, din cauza neglijenţei sau chiar a relei intenţii, ba chiar de cele mai multe ori din ignoranţă, s-a acţionat greşit. Şi, astfel, s-a ajuns la diminuarea acestui patrimoniu. Sigur, unii dintre cei care au distrus au plătit amenzi.
Am avut cazuri care au fost şi sentinţe mai dure. Spre exemplu, Casa Coţofeanu. Nu vă fac eu istoricul acum. Acest monument istoric a dispărut undeva la începutul anilor ’90. S-a plătit o amendă; mi se pare că s-a dat şi o sentinţă, nu mai reţin exact, de privare de libertate şi – ce-i cu asta ? – monumentul istoric nu mai este. Sigur, mai pot da câteva exemple. Sunt colegi ai mei care oricând pot să vină cu date mai clare şi mai concrete. Ideea este că, pentru a păstra acest patrimoniu, şi, slavă Domnului, mai avem ce păstra, pentru a ne identifica în continuare ca olteni. Dar, atât timp cât nu se respectă legislaţia, şi mă refer aici măcar la Legea Patrimoniului, moştenirea de secole este ameninţată să dispară. Dacă tot ce înseamnă monumente istorice nu vor fi expertizate şi statul român nu încurajează şi nu contribuie din punct de vedere material la aceste expertizări nu se va întâmpla nimic pozitiv.
În primul rând, zona centrală a Craiovei este o zonă protejată. Există hotărâri de Guvern, există hotărâri ale Consiliului Local Craiova care nominalizează zona protejată; există un Plan de Urbanism General şi un Plan de Urbanism Zonal, inclusiv pentru zonele centrale; există un regulament al acestui Plan de Urbanism General prin care sunt trasate liniile prin care această zonă trebuie protejată. Mai mult, din cunoştinţele pe care le am, există un proiect la nivelul municipalităţii prin care se are în vedere protejarea monumentelor istorice. Ideea este să existe şi banii necesari şi să fie dirijaţi către aceste operaţiuni de protejare şi conservare a acestui patrimoniu care pe noi ne identifică într-o cultură căreia îi aparţinem. Dacă aceste monumente vor dispărea, vom începe să dispărem şi noi ca entitate.
M.F.: Să sperăm că proiectul pentru reabilitarea şi conservarea Centrului Istoric al Craiovei nu va întârzia să demareze.
C. B.: Centrul trebuie să fie o zonă exclusiv pietonală; este o chestiune de bun simţ. De asemenea, în zona centrală nu ar trebui să se mai elibereze autorizaţii de construire pentru tot felul de construcţii care nu au niciun fel de legătură cu păstrarea patrimoniului; să nu mai fie cavalcada asta de culori, ca să folosesc un eufemism, care nu fac altceva decât să ofilească frumuseţea unor monumente istorice. Să nu se mai amplaseze tot felul de panouri publicitate, de reclame, de tot felul de modele în zona cu astfel de monumente. Pentru că altfel vom avea imaginea unui kitsch, nu a unui oraş secular, a unei culturi, a unei civilizaţii care este unică. Dacă vrem să mai existăm, trebuie să ne apărăm monumentele istorice şi trecutul. Trebuie să încurajăm formarea unui nucleu de specialişti, care să vegheze la respectarea legalităţii în zona conservării şi protejării monumentelor istorice. Legislaţie avem. Numai că trebuie să o respectăm, să o aplicăm şi, practic, toţi cetăţenii Craiovei trebuie să înţeleagă că avem un patrimoniu de apărat. Iar dacă se dirijează bani în zona aceasta nu avem decât de câştigat pe termen lung.
M.F.: Domnule Cristian Burada, sunteţi o persoană publică nu numai prin funcţia pe care o ocupaţi, ci şi prin calitatea de poet, de scriitor, de membru al Uniunii Scriitorilor din România, apreciat de critica literară. Este bine să discutăm şi de această latură a preocupărilor dumneavoastră. Cum se împacă cele două calităţi ale dumneavoastră, aceea de scriitor şi funcţia publică pe care o deţineţi?
C.B.: Din punctul meu de vedere, se împacă destul de bine. Îmi permit să zâmbesc pentru că trebuie să spun, probabil, că în ochii altora nu se împacă deloc bine. Nu ştiu dacă pentru cetăţenii Craiovei a fi scriitor şi, mai ales, dacă îţi permiţi să publici un poem mai “dă bine”. Am avut surpriza să constat că acest fapt “dă rău”. Nu numai că n-am să-mi neg niciodată calitatea de scriitor, dar am s-o scot chiar la iveală cu mare bucurie şi cu mare demnitate, ca pe o datorie în plus pe care mi-o asum. Atunci când alţii te privesc, cel puţin ca pe un ciudat, care mai are şi timp să mai scrie câteva rânduri, ba chiar şi să le publice, atunci, consider că deja există o problemă… Ori, societatea noastră nu mai are timp pentru scriitori, pentru eseişti, pentru prozatori, pentru poeţi sau pentru oameni care mai au şi alte preocupări decât politica sau acele preocupări care ne umplu ziua.
Natura aceasta a mea, să-i zic duală, în ceea ce priveşte preocupările, mă face să exist împăcat cu mine însumi într-o demnitate pe care mi-o dă latura profesională, dar şi cea scriitoricească. Mă bucur că îmi pot permite să am această dualitate în ceea ce priveşte preocupările mele şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a permis să exist aşa. Reuşesc să găsesc un echilibru pe care mulţi şi l-ar dori.
(INTERVIEW, Septembrie – interviu realizat de Mihai FIRICĂ)
Postări
