Emil Boroghină, director al Festivalului Internaţional Shakespeare, Craiova, unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru europeni, va fi distins cu premiul VIP pe anul 2010, secţiunea „Teatru”, pentru cel mai bun Festival Shakespeare din lume, aşa cum anunţă organizatorii Galei Superlativelor VIP.
Gala va avea loc pe 10 ianuarie, 2011, la Ateneul Român, şi reprezintă un bilanţ al valorii, menit să evidenţieze oameni, cât şi proiecte şi idei care s-au materializat în spaţiul naţional, cu reverberaţii inclusiv în cel european. Ediţia din acest an îmbină tradiţionala gală de premiere cu un concert extraordinar al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Adrian Petrescu. Concertul „Sărbatoarea muzicii clasice” este menit să încheie seara în ton festiv şi elegant.
Între cei care vor fi premiaţi se numără Grigore Leşe, Inna, Andrei Ujică etc.
Emil Boroghină s-a născut in 23 ianuarie 1940 în oraşul Corabia, Olt. În 1963 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale" Bucuresti, secţia Actorie fiind repartizat la Teatrul Naţional Craiova. Actor şi regizor, în 1988 este numit director al acestui teatru pe care l-a condus până în anul 2000. De-a lungul directoratului său, Teatrul Naţional Craiova a participat la 97 de festivaluri internaţionale în peste 35 de ţări de pe toate continentele. În tot acest timp, naţionalul craiovean a câştigat peste 100 de premii naţionale şi 12 premii internaţionale de mare prestigiu, câteva din ele fiind considerate dintre cele mai importante obţinute vreodată de teatrul românesc.
În prezent, Emil Boroghină este directorul Festivalului Internaţional Shakespeare, pentru care a primit în 2007 Premiul de Excelenţă al UNITER. Este, de asemenea, vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, recent constituită prin cooperarea instituţionalizată dintre Festivalurile Shakespeare din România, de la Craiova şi din Bucureşti, de la Bath (Marea Britanie), Gdansk (Polonia), Gyula (Ungaria) şi Neuss-Düsseldorf (Germania).
A mai fost onorat cu premiul Academiei Române, premiul pentru cel mai bun manager de teatru acordat de British Council şi premiul "Omul anului 1995" acordat de American Biographical Institute. Este cetăţean de Onoare al oraşelor Craiova şi Corabia şi decorat cu Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" in grad de Cavaler. (informaţie şi prezentarea oferită de Nicolae Coande, secretar literar al TNC)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
cat a facut Boroghina pentru Craiova ...si pentru Romania...si multi nu stiu sa-l aprecieze !
RăspundețiȘtergereMultumim,maestre !
N-am mai facut un blog and roll la final de an, insa fac un tur de blog-roll pentru a va ura, natural, La Multi Ani cu sanatate si spor in toate!
RăspundețiȘtergere