Sunt craiovean, ceea ce nu este deloc simplu...

Sunt craiovean, ceea ce nu este deloc simplu...

marți, 1 martie 2011

Din ciclul “Securiştii noştri sunt mai buni decât ai lor!”

Scandalul în jurul dosarului aprinde focul mocnit din tabăra recent oficializată a opoziţiei parlamentare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să dea verdictul final în dosarul în care Dan Voiculescu a contestat verdictul de poliţie politică dat, în urmă cu cinci ani, de către CNSAS. Cum Voiculescu este cel care controlează politic PC, imaginea Uniunii Social-Liberale (USL) va avea de suferit în urma previzibilelor atacuri pe această temă din partea portocaliilor. Mai mult decât atât, dacă în mod public Dan Voiculescu va fi ştampilat de către justiţie, credibilitatea lui Crin Antonescu se va prăbuşi în interiorul PNL din pricina susţinerii necondiţionate a PC pentru realizarea Alianţa de Centrul Dreapta PNL-PC.

Greu de înţeles motivele pentru care liderul liberal a făcut un astfel de gest. Cu siguranţă că nu mulţi membri de rând ai formaţiunii pe care o conduce ar fi putut paria, în urmă cu câteva luni, că frăţia dintre cei doi politicieni va ajunge atât de departe. I-a unit chiar aşa de tare ura politică împotriva PDL şi a lui Traina Băsescu încât orice compromis să pară minor în raport cu înfrângerea “răului cel mare”?

Declaraţia care a însoţit consfinţirea protocolului dintre PNL şi PC este stupefiantă: “Eu înţeleg că domnului Cristian Preda, de pildă, sau domnului Valeriu Stoica le vine uşor să se ocupe la nesfârşit de povestea de la CNSAS a domnului Voiculescu în condiţiile în care nu au avut curaj să sufle o vorbuliţă împotriva colaboratorului Securităţii Traian Băsescu şi a altor securişti, ofiţeri cu acte în regulă din jurul lui. Dar eu nu cred că sunt condamnat, eu sau altcineva din PNL, să rămânem prizonierii acestei logici.” Adică este mai râioasă capra vecinului decât a noastră!

Declaraţia lui Antonescu a fost făcută în contextul scandalului privind trecutul celui care controlează PC şi Antenele, aruncând o umbră asupra vocaţiei de luptător împotriva comunismului chiar al partidului pe care-l conduce. M-am numărat printre cei care l-au criticat pe Crin Antonescu în situaţii în care am crezut că acesta greşeşte, după cum am apreciat oricare gest au acţiune politică a sa când am considerat că merită. Şi asta de foarte mulţi ani. Am în sprijinul meu o sumedenie de articole, ba chiar şi două cărţi de publicistă în care am publicat aceste lucruri. Chiar dacă popândăii care-i duc ţucalul şi-i suflă în urechi prostii spre beneficiul lor, sunt convins că mai devreme sau mai târziu se va convinge de propriile sale erori din prezent. Nu poţi să-l tolerezi pe Dan Voiculescu pe motiv că Traian Băsescu este un rău mai mare.

Dacă verdictul de poliţie politică va fi confirmat de către justiţie sau nu, în plan politic a te situa de partea oricărui individ bănuit (o fi văzut Antonescu filmul “Averea diavolului”?). Repet, mi-aş fi dorit ca preşedintele PNL să se delimiteze de toţi securiştii sau foştii turnători şi să fie la fel de radical ca şi în cazul Monei Muscă!

Un comentariu:

  1. Dan Voiculescu a făcut poliţie politică, a decis astăzi (joi 10.03.2011) irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a respins recursul senatorului împotriva hotărârii din februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost menţinut verdictul dat de CNSAS în 2006 în acest sens.

    RăspundețiȘtergere