Rafinament, bun gust, eleganţă regală, inedit… Sunt doar câteva cuvinte care îţi vin în minte imediat după ce deschizi şi lecturezi câteva pagini din “Carte regală de bucate” a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare a României. Este o apariţie editorială surprinzătoare, complexă şi, nu în ultimul rând, utilă.
Mărturisesc faptul că, după o citire rapidă a titlului, m-am lăsat înşelat asupra conţinutului acestei cărţi. Abia după ce am răsfoit-o mi-am dat seama că ţin în mână o adevărată enciclopedie nu doar gastronomică, ci şi istorică. Lucrarea, apărută anul trecut la Editura “Curtea Veche”, nu conţine doar reţete pe care diverse figuri ilustre ale caselor regale le-au transmis pentru a fi cuprinse în carte, ci şi amintiri despre fiecare personalitate în parte.
Ţinuta grafică este impecabilă, cu fotografiile celor despre care Principesa Margareta a României scrie, relatând amintiri sau evenimente la care a participat. Fiecare reţetă este însoţită de cel puţin o fotografie, de precizări asupra felului în care se serveşte sau de unde se pot procura ingredientele.
Ca argument pentru structura specială în care se prezintă această carte, citez din prefaţa semnată de Principesa Margareta a României: “Timpul petrecut în jurul mesei de prânz sau cină este un act de generozitate, de comuniune spirituală şi de înţelegere omenească. Fiecare dintre noi se simte bine în aceste părţi din zi.
Capitolele cărţii nu respectă ordinea în care sunt servite felurile la masă, nici ordinea alfabetică sau cea a importanţei personalităţilor. Capitolele poartă numele celor de la care am reţetele şi sunt aşezate aproximativ în ordinea în care mi-am cunoscut rudele. Crescând în Anglia, Danemarca şi Italia, atât de aproape de bunicile mele, am început cu ele, apoi am continuat cu părinţii mei, Regele şi Regina, surorile şi verii pe care i-am ştiut de mic copil, Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei şi Ducele de Aosta.”
«Carte regală de bucate» are toate “ingredientele” pentru a fi un posibil cadou pentru cine doreşte să facă surprize plăcute: o carte-obiect, pe care este bine să o ai în bibliotecă.
Dacă veţi citi această lucrare, la final poate că o să trageţi o concluzie similară cu a mea: contează nu doar ceea ce mănânci sau cât, ci şi felul în care o faci. La finalul cărţii există un cod al bunelor maniere în timpul servirii mesei, aşadar un motiv în plus pentru a avea în bibliotecă o lucrare cu adevărat valoroasă.
(Cărţi în obiectiv - 25.01.2011 Ediţie Specială)
Mihai FIRICĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Felicitari pentru articol si pentru prilejul de a face un nou Blog and roll 21
RăspundețiȘtergere